|
|
|
|
Cetateni romani care nu mai poseda pasapoarte valabile Persoanele ale caror pasapoarte au termenul de valabilitate expirat sau nu mai au pasaport ori alt document de calatorie asupra lor, pot solicita eliberarea unui titlu de calatorie. Titlul de călătorie este documentul care se eliberează de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României cetăţenilor români aflaţi în străinătate, care nu mai posedă document de călătorie valabil. La depunerea cererilor pentru eliberarea unui paşaport simplu, solicitanţii predau titlul de călătorie expirat. ATENTIE! Pentru a putea calatori din nou in strainatate este necesar ca in perioada sederii in Romania sa indepliniti demersurile pentru obtinerea unui nou pasaport simplu. Acte necesare: 1. cererea completata si semnata de solicitant; 2. doua fotografii tip pasaport, color, identice si de data recenta; 3. pasaportul romanesc expirat-original si copie xerox dupa primele patru pagini; Daca pasaportul anterior a fost pierdut sau furat, solicitantul trebuie sa depuna, in original: atestatul politiei eliberat in urma declaratiei de pierdere sau furt. declaratia privind imprejurarile pierderii pasaportului. un document de identitate, cu fotografie, eliberat de autoritatile romane (buletin de identitate, permis de conducere auto, livret militar)-original si copie xerox;Pentru persoanele care nu poseda un document romanesc de identitate este necesara identificarea lor in Romania. Titluri de calatorie pentru copii nascuti in străinătate Copiii nascuti in străinătate, care au cel putin un parinte cetatean roman, sunt cetateni romani. Pentru a se deplasa in Romania, misiunile diplomatice şi oficiile consulare elibereaza, la cererea parintilor, un titlu de calatorie; in acest sens se vor deplasa la sediul ambasadei/consulatului ambii parinti (daca ambii sunt cetateni romani), fara copil, cu urmatoarele documente: pasapoartele; certificatul de nastere al copilului, eliberat de autoritatile străine si in care sunt inscrisi parintii. Atentie: nu sunt valabile certificatele de nastere in care nu au fost trecuti parintii. doua fotografii ale copilului;In cazul in care numai unul dintre parinti este cetatean roman, acesta se poate prezenta singur la ambasada/consulat, prezentand pe langa documentele mentionate mai sus, declaratia autentificata la autoritatile locale a celuilalt parinte privind acordul acestuia pentru eliberarea titlului de calatorie in Romania, apostilata/legalizată conform practicii locale. Atentie! documentul eliberat in conditiile de mai sus este valabil numai pentru o calatorie in Romania. In vederea reintoarcerii in străinătate, va trebui transcrisa nasterea copilului in Romania si obtinerea unui certificat de nastere romanesc, pe baza caruia va fi eliberat pasaportul cu care va putea iesi din tara. Cerere pentru obţinerea titlului de călătorie ÎNTREBĂRI FRECVENTE Pot folosi titlul de călătorie pentru o deplasare în altă ţară decât România? Nu. Titlul de călătorie se eliberează numai pentru deplasările în România. El nu este recunoscut de autorităţile altor state, decât în scopul tranzitării în drum spre România. Chiar şi în acest caz, unele state nu recunosc titlul de călătorie, ceea ce face imposibilă îmbarcarea în cursele aeriene care fac escale în aceste state. Recomandăm persoanelor care doresc să se deplaseze în România pe baza unui titlu de călătorie să verifice dacă statul în care se face escală, în drum spre România, recunosc acest document. În caz contrar, recomandăm alegerea altei rute de deplasare. Pot folosi titlul de călătorie pentru reglementarea şederii mele pe teritoriul ţării în care mă aflu? Depinde de la ţară la ţară. Unele state recunosc acest titlu de călătorie ca document de identitate valabil, în scopul îndeplinirii procedurilor de reglementare a şederii străinilor. Alte state nu recunosc acest document, ci solicită prezentarea unui paşaport emis de autorităţile române. Este necesară obţinerea vizelor în cazul în care mă deplasez în baza unui titlu de călătorie? Pentru ţările în care cetăţenii români pot călători fără vize nu este necesară obţinerea vizelor pe titlul de călătorie. Pentru celelalte ţări, recomandăm verificarea necesităţii vizei cu ambasadele sau consulatele ţărilor respective. Pot folosi titlul de călătorie pentru a mă reîntoarce în ţara din care am plecat? Nu. Titlul de călătorie este valabil pentru o singură călătorie în România. El îşi pierde valabilitatea la data intrării pe teritoriul României. Fiecare persoană care s-a întors în România în baza unui titlu de călătorie trebuie să obţină un paşaport individual pentru a se putea reîntoarce în ţara din care a plecat sau pentru a putea călători în altă ţară. Pot folosi titlul de călătorie ca act de identitate, dacă nu am nici un alt act care să îmi ateste identitatea? Da, în anumite situaţii. De regulă, autorităţile străine nu recunosc titlul de călătorie ca act de identitate, decât pentru scopul tranzitării statului respectiv, în drum spre România. Titlul de călătorie poate fi folosit ca act de identitate în cazul în care doriţi să faceţi o procură sau un alt serviciu consular la o ambasadă sau un consulat al României, în cazul în care nu aveţi nici un alt act de identitate. Dacă plătim o taxă de urgenţă la ambasadă, putem obţine paşaportul mai repede? Nu. Ambasadele şi consulatele nu au posibilitatea grăbirii procesului de emitere a paşaportului. Paşapoartele sunt emise de birourile teritoriale de paşapoarte din România şi se transmit, prin curier, la ambasade şi consulate. Dacă mi-am schimbat numele faţă de numele avut în paşaportul românesc anterior, pot obţine un nou paşaport pe vechiul nume? Nu. Orice schimbare de nume trebuie înregistrată la autorităţile de stare civilă din România. Înregistrarea se poate face şi prin intermediul ambasadelor sau consulatelor, prin înscrierea certificatelor care atestă schimbarea numelui (de exemplu, certificatul de căsătorie). Numele pe care poate fi emis paşaportul este numele actual, care rezultă din actul de identitate cu data cea mai recentă (românesc sau străin). În cazul schimbării numelui în străinătate, trebuie mai întâi să înregistraţi schimbarea numelui la autorităţile de stare civilă din România, care vor emite un nou certificat de naştere pe noul nume sau vor face menţiunea schimbării numelui pe actul de naştere existent. În baza noului certificat de naştere sau a actului de naştere modificat, se va putea emite un nou paşaport. La fel se întâmplă şi în cazul modificării stării civile. Dacă v-aţi căsătorit în străinătate, trebuie să înregistraţi căsătoria la autorităţile de stare civilă române şi să obţineţi un certificat de căsătorie românesc (acest lucru se poate face şi prin intermediul ambasadelor sau consulatelor României). Dacă aţi divorţat în străinătate, trebuie să obţineţi recunoaşterea hotărâri de divorţ străine de către o instanţă de judecată din România. Hotărârea judecătorească trebuie să menţioneze numele pe care îl veţi purta după desfacerea căsătoriei. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine nu se poate face prin intermediul ambasadelor şi consulatelor României, ci numai pe calea justiţiei. În cazul în care nu vă puteţi deplasa în România pentru îndeplinirea acestor formalităţi, puteţi mandata o altă persoană din România care să vă reprezinte. |